Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, la vreme de necaz şi de întristare Valuri de patimi mă împresoară; mare necaz şi strâmtorare îmi umplu sufletul o, întru-tot Sfântă Maică, linişteşte sufletul meu cu pacea Fiului tău şi alungă deznădejdea şi întristarea sufletului meu cu harul Său.
Sfinte Părinte Efrem, copiii noștri se depărtează de Dumnezeu și inima noastră e mâhnită știind că o apucă pe căi străine, care nu duc nicidecum către cele de Sus. RUGACIUNI CATRE SFANTUL EFREM CEL NOU pentru izbavirea de patimi trupesti, dependenţe, la vreme de boala si in cazuri de boli incurabile.
La Sfântul Efrem de putem ruga în diferite situații: pentru căsătorie, pentru a avea copii, pentru însănătoșirea celor bolnavi, chiar si in stare grava, dar mai ales atunci când suntem deznădăjduiți, obositi și simțim că puterile ne sunt pe sfârșite. Sfinte Mare Mucenice Efrem, ascultă rugăciunea mea, a păcătosului, şi vino în ajutorul meu.
Rugăciunea celor care nu pot avea copii (către Sf. Efrem) - Gânduri din Ierusalim. Rugăciunea celor care nu pot avea copii (către Sf. Efrem) O, Sfinte Efrem, grabnic ajutătorule al celor ce se roagă ţie, primind puţina noastră rugăciune, vino în ajutorul nostru. Întristată este inima noastră că nu ne-am învrednicit a aduce pe lume fii şi fiice.
YqXz. Rugăciunea celor care nu pot avea copii O, Sfinte Efrem, grabnic ajutătorule al celor ce se roagă ţie, primind puţina noastră rugăciune, vino în ajutorul nostru. Întristată este inima noastră că nu ne-am învrednicit a aduce pe lume fii şi fiice.
14 Commentarii la " RUGACIUNI CATRE SFANTUL EFREM CEL NOU pentru izbavirea de patimi trupesti, dependenţe, la vreme de boala si in cazuri de boli incurabile " Pingback: Primul meu copil poarta numele Sfantului Nectarie drept recunostinta pentru ajutorul primit de la Sfantul Nectarie in timpul sarcinii si nu numai. Acum sunt insarcinata
Rugăciunea soților care nu pot avea copii, către Sfântul Efrem cel Nou Rugăciunea soților care nu pot avea copii, către Sfântul Efrem cel Nou Lipsa copiilor în căsnicie duce deseori la mari depresii și tristețe greu de suportat și de imaginat. . Pe lângă alte probleme pe care Sfântul Efrem cel Nou
5 Mai. Sfinte Efrem, ocrotitorule al părinţilor binecredincioşi şi al copiilor lor, auzi rugăciunea noastră şi sârguieşte‑te să ne vii în ajutor. Ne rugăm ţie, sfinte, pentru copiii noştri (numele). Ocroteşte-i prin rugăciunile tale, fii lor povăţuitor pe calea adevărului şi fereşte‑i de toată ispita şi necazul.
Sfinte Efrem, ocrotitorule al părinţilor binecredincioşi şi al copiilor lor, auzi rugăciunea noastră şi sârguieşte te să ne vii în ajutor. Ne rugăm ţie, sfinte, pentru copiii noştri (numele). Ocroteşte-i prin rugăciunile tale, fii lor povăţuitor pe calea adevărului şi fereşte i de toată ispita şi necazul. Fii lor călăuză pe marea cea învolburată a vieţii acesteia
rugaciune catre sf efrem pt copii